Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Gura Humorului s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști la volan, deși avea permisul de conducere anulat de cinci ani.
Potrivit Poliției Județene Suceava, luni, în jurul orei 16.04, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN 17, în afara comunei Stroiești, autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani din orașul Gura Humorului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere anulat din anul 2012.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de