Intră acum și în grupul de
Crema rugby-ului juvenil românesc s-a adunat sâmbata la Gura Humorului pentru a participa la cea de-a X-a editie a Memorialului „Constantin Macovei”. Competitia a reunit la start peste 200 de practicanti ai sportului cu balonul oval, de la cluburi din Suceava, Galati, Iasi, Bârlad, Focsani, Cugir, Pascani si Gura Humorului.
La finalul zilei a fost desemnata oficial o singura câstigatoare: gruparea CFR Pascani, care s-a impus la grupa de vârsta 18-19 ani. „Aceasta competitie si-a propus promovarea rugbiului în rândul copiilor, motiv pentru care am declarat un câstigator doar la grupa de copii nascuti în 1989-1990. La sectiunile de vârsta 8, 10 si 12 ani organizatorii au decis sa acorde tuturor echipelor premii în diplome, cupe sau mingi”, a precizat Dumitru Livadaru. Antrenorul sucevean si-a manifestat intentia de a organiza un turneu asemanator la sfârsitul lunii august, el primind în acest sens atât sprijinul federatiei de specialitate, cât si a Directiei Judetene pentru Sport.
Editia din acest an a Memorialului „Constantin Macovei” a fost organizata de Fundatia Umanitara Domus, sprijinita de Clubul Sportiv Gura Humorului, care a gazduit si jocurile turneului.
Intră acum și în grupul de