Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Gura Humorului s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut și fără permis la volanul unei mașini și s-a oprit în gardul unei locuințe.
Potrivit Poliției Județene Suceava, marți, în jurul orei 21.00, un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţiona în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice pe raza de competenţă, a fost sesizat despre faptul că pe strada Robăneşti, din orașul Gura Humorului, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare a fi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de marți, în jurul orei 21.00, un bărbat de 34 ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul, datorită consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu gardul unei locuinţe.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Procedându-se la verificarea în baza de date a deţinătorilor de permise de conducere, s-a stabilit faptul că nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie de autovehicule.
I s-a întocmit dosar penal”, arată sursa citată.
Cu aceeași alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost depistat la volan un alt bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Adâncata.
Potrivit Poliției Județene Suceava, miercuri, în jurul orei 00.46, polițiștii orașului Salcea și ai Postului de Poliţie Dumbrăveni, fiind în serviciul de patrulare pe raza localității Dumbrăveni, au fost sesizați despre faptul că pe direcția Botoșani către Suceava, circulă un autoturism al cărui conducător auto, conduce cu viteză extrem de redusă și are un mers sinuos, existând suspiciuni că s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
”Pe D.N. 29, în localitatea Dumbrăveni a fost identificat în trafic vehiculul respectiv condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Adâncata, care emana halenă alcoolică.
S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la UPU Suceava, unde i-au fost recoltate 2 probe biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de <conducerea uni vehicul sub influența alcoolului>”, informează sursa citată.
Intră acum și în grupul de