Prefectul Mirela Adomnicăi: Incepând din 28 august, la Șcheia a fost instituită, pentru 30 de zile, zona specială de siguranță publică


Intră acum și în grupul de

Prefectul judetului Mirela Adomnicai sustine o conferinta de presa, alaturi de seful Jandarmeriei Suceava, Mihai Lungu.

Mirela Adomnicai, prefectul judetului Suceava:

”Imi doresc ca aceasta conferinta de presa sa fie debutul unei serii de conferinte la nivel de prefectura la care sa participe structurile din subordinea MAI.

Incepând din 28 august, la Șcheia a fost instituită, pentru 30 de zile, zona specială de siguranță publică. Asta inseamna luarea unor masuri suplimentare.

Azi, la Scheia vor rula 28 de agenti de politie implementand actiuni de oprire in trafic si legitimari, astfel incat dupa cele 30 de zile rezultatele in ce priveste scaderea infractionalitatii sa fie vizibila si pe termen lung. Tinand cont ca am mai avut o actiune pe zona la inceputul anului si a scazut infractionalitatea, dar a recidivat dupa, vom avea in vedere introducerea celor 28 de camere de luat vederi amenajate in Scheia.

Din discutiile purtate ieri cu cei de la Scheia, am primit asigurari ca in octombrie va fi organizat concursul pentru cele 10 posturi de politisti locali.

Tinand cont de problemele legate de politistii de acolo si de faptul ca infractorii in majoritate sunt minori si ca anchetele sociale ale primariei nu s-au finalizat cu recomandari de scoatere din mediul familial si plasare in centre de protectie a copilului, am stabilit ca la momentul identificarii minorului infractor se va cere direct DGASPC sa intervina ca minorii sa beneficieze de tratament corect.

Suntem in grafic si vor fi executate toate lucrarile prevazute in acordurile cadru de pana acum. Acum se toarna covor asfaltic pe DN 2. Avem ordin de incepere a lucrarilor pe DN 2E pentru 7 km. Lucrarea de la Crucea va fi finalizata cel tarziu pana in octombrie.

A fost aprobat planul de actiune pe timpul iernii care vine. Am organizat la nivel de judet unitatile de actiune. Vom avea 8 baze de deszapezire.

Cantitatea de material antiderapant este de 14.400 t sare si 20 t de produs ecologic. Sunt 130 de utilaje la dispozitie.

Incepand de maine va intra in implementare un contract de colaborare cu un specialist in ce priveste pregatirea pentru iarna. E un contract onorific cu dl Eugen Girigan, care e expert in drumuri.

Pe 9 septembrie va veni la Suceava ministrul Transporturilor si va da raspunsuri la intrebari legate de infrastructura.”


Intră acum și în grupul de