Intră acum și în grupul de
Un număr de 55 de primării din județul Suceava au transmis Prefecturii Suceava proiecte privind manifestări de aniversare a Centenarului Unirii, a anunțat, joi, prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, care a menționat că se va interesa la celelalte 59 de primării care au fost cauzele pentru care nu au făcut astfel de propuneri.
Potrivit prefectului, în județul Suceava Instituția Prefectului a propus două acțiuni,Consiliul Județean -17 acțiuni /proiecte, iar din cele cele 114 unități administrativ –teritoriale au dat curs solicitării un număr total de 98, din care 55 primării au transmis inițiative pentru acțiuni dedicate Centenarului, iar 43 primării, până la această dată, nu și au propus acțiuni dedicate acestui eveniment.
Cele mai multe dintre acțiunile propuse vizează organizarea de manifestări culturale, spectacole aniversare, ceremonii și activități precum sesiuni, simpozioane, dezbateri, filme documentare, expoziții care să cinstească memoria eroilor și victimelor Primului Război Mondial dar și proiecte de infrastructură.
Un număr de 25 primării au propus proiecte de realizare, reconstrucție, reabilitare și restaurare monumente dedicate eroilor români, respectiv localitățile Suceava, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei, Vicovu de Sus , Adâncata ,Berchișești, Bilca, Boroaia, Cîrlibaba , Comănești, Cornu Luncii, Dolhești, Fîntînele, Frumosu, Fundu Moldovei, Gălănești, Horodnis de Sus, Horodniceni, Moara , Putna, Satu Mare , Stroiești , Șerbăuți și Volovăț.
Guvernul României, va analiza în mod unitar la nivel național propunerile privind acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial formulate de ministere și autorităţi publice și va fundamenta oportunitatea şi modalitatea de finanțare pentru bugetul anului 2018, a spus Adomnicăi.
Intră acum și în grupul de