2009 – anul reconstrucţiei în municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

suceavaPeste zece milioane de euro se preconizează a fi investiţi în cursul acestui an de municipalitatea suceveană în reabilitarea punctelor termice şi reţelelor de distribuţie a agentului termic, în paralel cu declanşarea procedurilor privind privatizarea societăţii de termoficare, Termica SA Suceava.
Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, anul 2009 va fi un an al reconstrucţiei în municipiu, pe lângă programul ISPA de refacere a reţelelor de apă şi canal, urmând a fi continuată reabilitarea sistemului de termoficare. Lungu a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că la sfârşitul lunii ianuarie va fi organizată licitaţia pentru reabilitarea unui număr de 15 puncte termice şi a reţelelor secundare şi principale, dar şi pentru refacerea a 2,5 kilometri de magistrală de transport a agentului termic.

El şi-a exprimat încrederea că lucrările vor începe în aprilie-mai, o parte din ţevile necesare fiind deja în custodia Termica SA. Lungu a arătat că lucrările vor fi finanţate atât prin programul “Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” cât şi din fonduri guvernamentale prin programul Termoficare 2008-2015.
Edilul-şef sucevean a menţionat că doreşte ca în luna februarie, Consiliul Local Suceava să înceapă discuţiile privind strategia de privatizare a Termica SA, astfel încât până în luna mai să fie adoptată o decizie privind o potenţială privatizare. Ion Lungu a precizat că dacă nu se va realiza privatizarea Termica SA, ia în calcul chiar intrarea în conservare a centralei electro-termice şi redeschiderea fostei instalaţii de producere a energiei termice, care poate asigura apa caldă şi încălzirea pentru locuitorii municipiului.

Consiliul Local Suceava a aprobat, în luna martie 2008, de principiu, privatizarea serviciului de termoficare al municipalităţii. CL Suceava a avizat realizarea a două caiete de sarcini în vederea privatizării Termica SA, unul privind vânzarea de acţiuni şi un altul de vânzare de active, dar şi o evaluare de piaţă a societăţii de termoficare.suceava

Potrivit şefului administraţiei locale, Termica SA este una din cele mai atractive societăţi din domeniu, dar municipalitatea doreşte ca privatizarea să aibă ca rezultat o politică de protecţie socială pentru angajaţii unităţii, de menţinere a Contractului colectiv de muncă şi un preţ suportabil pentru suceveni pentru gigacalorie.


Intră acum și în grupul de