Europarlementarul Catalin Nechifor cere Parlamentului European resurse pentru zonele mai sarace din UE


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul sucevean PSD, Catalin Nechifor, membru al Comisiei pentru buget a Parlamentului European, a cerut ca bugetul Uniunii Europene pentru 2009, sa ofere un sprijin real regiunilor mai sarace al uniunii. Nechifor sustine ca UE ar trebui sa faca asta ca expresie a solidaritatii europene, mentionând ca în România se regasesc sase din cele mai sarace regiuni, cea mai saraca fiind regiunea de dezvoltare Nord-Est. Catalin Nechifor este de parere ca tara noastra trebuie sa beneficieze de sansa de a reduce diferentele semnificative de dezvoltare fata de alte state membre ale Uniunii. Potrivit unei declaratii depuse joi, Nechifor solicita „un sprijin real pentru regiunile sarace, prin disponibilizarea unui buget mai consistent ca expresie a principiului solidaritatii europene”.

„O noua abordare bugetara trebuie sa contina o mai buna întelegere a dificultatilor si nevoilor cu care se confrunta regiunile mai sarace, urmând sa se asigure o finantare mai consistenta, care, prin monitorizarea progreselor de dezvoltare de catre institutiile europene competente, va conduce la o reducere a disparitatilor si la asigurarea coeziunii economice si sociale”, a explicat euro-deputatul PSD.

El a aratat ca, chiar daca bugetul pe 2009, în valoare de 116,7 miliarde euro va fi mai mic în termeni reali fata de cel de anul precedent, printr-o mai buna alocare de resurse si prin monitorizarea mai stricta a cheltuielilor vor putea fi atinse obiectivele legate de cresterea economica, crearea de noi locuri de munca, schimbarile climatice si de construire a unei Uniuni durabile. „Pentru România, aceasta schimbare de optica bugetara poate aduce o veste buna în privinta finantarii regiunilor de dezvoltare, întrucât sase dintre cele opt regiuni de dezvoltare din tara fac parte dintre cele mai sarace 15 regiuni ale Uniunii Europene, ultima din acest clasament ramânând si în acest an, regiunea de dezvoltare Nord Est. Asadar, beneficiem din nou de o sansa importanta în ceea ce ar trebui sa fie lupta si preocuparea noastra permanenta de a reduce diferentele semnificative care ne separa de regiunile statelor vest europene, în termeni economici, sociali, culturali si de civilizatie”, a mai spus deputatul european. 


Intră acum și în grupul de