Intră acum și în grupul de
Circulația feroviară între Vatra Dornei și Bistrița, întreruptă în noaptea de duminică spre luni după ce mai mulți copaci au căzut peste firele de contact și liniile de cale ferată a fost reluată luni dimineața la ora 7:30.
Potrivit Centrului Infotrafic circulația feroviară pe secția CF 502, între Vatra Dornei (Suceava) și Ilva Mică (Bistrița-Năsăud) a fost reluată.
Pe acest tronson se vor folosi locomotive cu tracțiune diesel între stațiile Floreni și Silhoasa, fiind impuse și restricții de viteză. Întrucât firul de contact este rupt în mai multe locuri, se estimează că problemele vor fi remediate în 48 de ore.
Potrivit specialiștilor, operațiunea de schimbare a locomotivei va duce la întârzieri de circa o oră pentru fiecare tren.
Două trenuri cu circa 500 de pasageri au fost blocate, în noaptea de duminică spre luni în gara Vatra Dornei, iar apoi s-a decis să fie rerutate pe o rută ocolitoare, prin pasul Ghimeș (prin Bacău – Siculeni, jud. Harghita). Un număr de 50 de pasageri au fost preluați cu un autocar spre Cluj Napoca.
Din cele circa 20.000 de locuințe rămase nealimentate electric în noaptea de duminică spre luni, luni dimineața mai erau nealimentate cu energie electrică 43 de localități din care 34 total și nouă parțial, fiind afectați 4.377 de consumatori.
Astfel, este întreruptă o linie de medie tensiune în totalitate și alte zece parțial, fiind afectate 151 de posturi de tranformare.
Un număr de 12 echipe de intervenție acționează pentru repunerea în funcțiune a alimentării cu energie electrică a localităților afectate.
Intră acum și în grupul de