Intră acum și în grupul de
Poligonul din Radauti a fost sâmbata trecuta gazda unui interesant concurs de talere, organizat de Clubul Vânatorilor si Pescarilor din localitate.
Întrecerile au contat pentru etapa judeteana la talere si au reunit în locatia de la Podu Vladichi peste 100 de sportivi si vânatori din judet. Participantii au concurat la doua categorii: talere – proba la care se trage cu alice, arma de vânatoare, calibrul 12 – si tragere la tinta, caprior – întrecere la care se foloseste acelasi tip de arma, dar cu glont unic.
La sfârsitul competitiei, câstigator a fost desemnat Petru Vicovan de la Clubul de Vânatoare din Radauti, un practicant al tirului sportiv, acolo unde se pregateste sub îndrumarea lui Stefan Buiucliu. În urma acestui concurs, Petru Vicovan a obtinut, alaturi de alti 5 sportivi suceveni, calificarea la finala regionala de la Cluj.
Ziua s-a încheiat într-un cadru festiv, nu înainte ca publicul spectator sa-i vada la lucru si pe veteranii acestui sport, multi dintre ei trecuti bine de 70 de ani, dar cu o îndemânare de invidiat.
Concursul s-a desfasurat sub organizarea AGVPS Bucuresti, AJVPS Suceava, cu sprijinul familiei Mitric si a firmei “Colt Alb” din Radauti, reprezentata de Andrian Onciul.
Participantii au primit la final diplome, cupe, precum si premii în materiale sportive vânatoresti.
Intră acum și în grupul de