Intră acum și în grupul de
Consiliul Local Suceava a aprobat, în şedinţa extraordinară de marţi, 19 septembrie, caietul de sarcini pentru realizarea unei licitații pentru delegarea prin concesiune a serviciului de salubrizare menajeră din municipiu.
După ce Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice a avizat caietul de sarcini pentru licitația pentru salubrizarea menajeră în municipiul Suceava, și Consiliul Local și-a dat acordul pentru reluarea licitației pentru desemnarea operatorului de salubrizare menajeră pentru următorii 12 ani, valoarea contractului fiind de 83,829 de milioane de lei. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de toți cei 22 de consilieri prezenți la ședință.
Astfel, dacă nu vor fi probleme legate de contestații, potrivit primarului Ion Lungu, la începutul anului viitor s-ar putea semna contractul de salubrizare menajeră.
Potrivit proiectului, între investițiile pe care trebuie să le facă operatorul sunt realizarea a minim 30 de puncte de colectare supraterană selectivă cu patru containere pentru hârtie, sticlă, metale și plastic, dar și realizarea unui număr de câte o sută de platforme subterane și semi îngropate.
Din cele 100 de platforme îngropate, 15 vor fi amplasate în cartierul Obcine, 23 în cartierul George Enescu, 9 în cartierul Zamca, 26 în Centru, 24 în Burdujeni și 3 în Ițcani, a spus Lungu care a menționat că acestea au un sistem hidraulic de ridicare și înlocuire.
Platformele semi-îngropate vor fi amplasate 14 în cartierul Obcine, 24 în cartierul George Enescu, 7 în Zamca, 28 în Centru, 25 în Burdujeni și 3 în Ițcani.
Astăzi, în sfârșit, avem undă verde să demarăm procedura de licitație pentru punctele de colectare îngropate.Caietul de sarcini este trimis la S.E.A.P. și toate procedurile de licitație sunt demarate.Mai multe detalii despre ceea ce dorim să facem aveți aici: https://www.facebook.com/HarsovschiLucian/posts/1329500060480232#Suceavap.s. Când mă gândesc că s-a pierdut toată vara doar datorită orgoliilor unora! 😞
Posted by Lucian Harșovschi on Dienstag, 19. September 2017
Firma câștigătoare a licitației se va ocupa de întreținerea și igienizarea acestor platforme de colectare, va achiziționa autospeciale, europubele și eurocontainere și va înființa punctul de sortare, dar va asigura și un dispecerat unde sucevenii pot apela.
Între obligațiile firmei se numără și achiziționarea și montarea, anual, a minim o mie de coșuri de gunoi stradale, dar și amenajarea a două locuri de joacă pentru copii în fiecare an, cu o suprafață de 500 de mp.
„Caietul de sarcini este trimis la S.E.A.P. și toate procedurile de licitație sunt demarate”, a precizat viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi.
Precizăm că în prezent salubrizarea menajeră în municipiul Suceava este asigurată în baza unui contract temporar cu firmele Diasil Service şi Florconstruct. După contractul cu societatea Rosal a expirat, licitaţia organizată în 2015 pentru desemnarea unui nou operator a fost anulată din cauza contestaţiilor.
Intră acum și în grupul de