Rădăuțean care ar fi obținut 1,6 milioane de lei din coordonarea de transporturi de lemn când era polițist, trimis în judecată


Intră acum și în grupul de

Un rădăuțean care ar fi obținut peste 1,6 milioane de lei din coordonarea de transporturi de lemn când era polițist, a fost trimis în judecată de Parchetul Tribunalului Suceava pentru infracțiuni asimilate faptelor de corupție.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Cezar Ionuț Bacalu pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ,infracţiune asimilată unei infracţiuni de corupţie, dar și pentru fals în declaraţii.

Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2014 Bacalu a desfăşurat în mod repetat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplinea în acea perioadă, funcţia de agent de poliţie, încălcând dispoziţiile legale efectuând activităţi de transport material lemnos (1.621 transporturi), în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, iar din prestarea de activităţi de transport, realizată în numele unei firme polițistul ar fi obţinut, pentru sine sau pentru altul, suma de 1.626.066,03 lei.

Agentul de poliție este acuzat că nu a declarat în declarația de avere veniturile obținute în acest fel, respectiv din prestarea de activităţi de transport material lemnos, activităţi realizate în numele unei firme şi din care au fost încasate venituri (în anul 2010 – 96.974,05 lei; în anul 2011 – 268.565,35 lei; în anul 2012 – 496.600,14 lei; în anul 2013 – 554.084,98 lei; în anul 2014 – 209.841,51 lei), o parte din aceste venituri revenindu-i în fapt lui Bacalu Cezar Ionuţ.

Cezar Ionuţ Bacalu a avut calitatea de agent de poliţie în perioada 30.03.2002 – 16.04.2015, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în cadrul IPJ Suceava, Poliţia Municipiului Rădăuţi, activitatea sa încetând prin demisie.

În această calitate îi era interzisă efectuarea de activităţi de comerţ, potrivit prevederilor art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, arată procurorii.

Ancheta a stabilit că Bacalu, în timp ce avea şi calitatea de lucrător de poliţie, s-a erijat într-un administrator de fapt al unei societăţi comerciale cu obiect de activitate principal transporturile rutiere de mărfuri, exercitând o activitate destinată obţinerii de profit, cu toate că activitatea desfăşurată în această calitate asumată era în contradicţie cu atribuţiile ce-i reveneau din funcţia publică deţinută.

Bacalu a avut iniţiativa achiziţionării de firmă a două autovehicule (compuse fiecare din autotren şi semiremorcă), tot el ocupându-se de identificarea acestora şi de negocierea cu vânzătorii. Tot el s-a ocupat şi de formalităţile de înmatriculare ale autovehiculelor pe numele firmei și a coordonat activitatea celor două mijloace de transport timp de aproximativ 5 ani. Inculpatul a angajat şi remunerat doi conducători auto şi a stabilit transporturile care urmau a fi efectuate, ţinând legătura cu reprezentantul beneficiarului transporturilor.

Polițistul s-a ocupat de serviciile de întreţinere şi reparaţii ale autovehiculelor, de alimentarea acestora cu carburanţi, de încheierea de poliţe de asigurare obligatorii de răspundere civilă auto RCA.

Pentru activitatea sa, polițistul ar fi  încasat de la administratorul firmei respective sume de bani, provenite din încasările societăţii, aferente serviciilor de transport prestate de mijloacele de transport coordonate de Bacalu.

Ancheta a stabilit că veniturile obţinute din prestarea serviciilor de transport intrau în patrimoniul firmei, iar ulterior administratorul societăţii îi înmâna lui Bacalu sume de bani în numerar, în funcţie de profiturile obţinute de societate şi de obligaţile de plată ale acesteia, sume care variau între 3.000 lei şi 5.000 lei lunar, în general, dar au existat şi luni în care Bacalu Cezar Ionuţ nu a primit nici o sumă de bani sau a primit suma de 7.000 lei.

Cauza urmează să fie judecată de Judecătoria Rădăuţi.


Intră acum și în grupul de