Mai multe persoane vor fi evacuate cu elicopterul în urma unui cutremur urmat de incendiu la Spitalul Județean Suceava, exercițiu tactic al ISU cu activarea Planului Roșu


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari suceveni vor organiza, marți, un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema „Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Suceava împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur, urmat de incendiu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Suceava şi a Planului Alb al obiectivului”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava.

Potrivit sursei citate, scenariul exerciţiului de marţi, 26 septembrie, presupune intervenţia în cazul producerii unui cutremur de pământ, în jurul orei 10:00, care se resimte puternic în municipiul Suceava.

Pompierii militari suceveni sunt anunţaţi în Dispeceratul comun ISU-SAJ, prin Sistemul Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă „112”, despre faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, seismul s-a resimţit puternic şi s-a soldat cu efecte negative asupra pacienţilor, personalului medical şi clădirii spitalului.

Astfel, în interiorul clădirii spitalului, respectiv în zona extinsă nou construită, s-au prăbuşit elemente de construcţie şi a izbucnit un incendiu. Mai multe persoane au rămas blocate în interior, dar şi pe acoperişul clădirii spitalului. Cele din urmă, necesită evacuare de urgenţă cu elicopterul, deoarece scările interioare între ultimele două etaje sunt impracticabile, iar liftul s-a defectat ca urmare a manifestării seismului.

Ulterior, la 112, dispeceratul comun ISU-SAJ este anunţat despre o urgenţă internă cu privire la creşteri peste limitele admise a nivelului de radioactivitate produse la Laboratorul Radiologic, respectiv locul de amplasare a aparatului computer-tomograf.

”Dintre obiectivele propuse în cadrul pregătirii prin acest exerciţiu, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, enumerăm:  verificarea sistemului de alarmare/alertare la nivelul municipiului Suceava şi aducerea la cunoştinţa populaţiei a principalelor măsuri de protecţie şi de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă determinate de cutremure de pământ, perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă, precum şi verificarea modului de colaborare şi cooperare a tuturor structurilor implicate – personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava;

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava; Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava; Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava; Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava; Direcţia de Sănătate Publică judeţeană Suceava; Primăria municipiului Suceava, respectiv Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Locală; Inspectoratul de Stat în Construcţii Suceava, Garda Naţională de Mediu – Serviciul Comisariatului Judeţean Suceava, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava; DELGAZ-GRID Suceava, ACET Suceava; Crucea Roşie – Filiala Suceava; Operatori economici cu funcţii de sprijin din municipiul Suceava; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Strudza” al judeţului Iaşi; Serviciul de Medicină Legală şi reprezentanţi ai Mass-Media”, mai precizează ISU Suceava.


Intră acum și în grupul de