Intră acum și în grupul de
Un căruțaș în vârstă de 33 de ani, din județul Botoșani, a fost accidentat în noaptea de miercuri spre joi, de un bărbat din Republica Moldova care se afla la volanul unui autoturism cu platformă.
Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orei 03.00, un bărbat de 33 de ani, din Republica Moldova, în timp ce se deplasa pe DN 29, în afara localității Dumbrăveni, într-o curbă, a intrat în coliziune laterală cu o căruță echipată parțial pentru timp de noapte, care circula în acelaşi sens, după care, a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior de polițiști.
În urma accidentului căruțașul a fost rănit.
Polițiștii i-au testat pe cei doi participanți la trafic cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.
Intră acum și în grupul de