Primăria Suceava se va încălzi cu apa din pământ și va avea și panouri fotovoltaice, potrivit unui proiect depus spre finanțare cu fonduri europene


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că a depus un proiect de finanțare cu fonduri europene pentru eficientizarea energetică a clădirii Primăriei Suceava.

El a spus că proiectul este de 7,5 milioane de lei, din care municipalitatea va contribui cu 2 la sută din sumă.

Primarul a arătat că proiectul presupune izolație la pereții exteriori, se va înlocui cortina din sticlă, se vor executa izolații la planșeu, la subsol, vor fi montate calorifere noi cu sistem de ventiloconvecție, centrală cu tratare de aer, montarea de aer cald la ușile de acces și reabilitarea instalației electrice.

„Suntem obligați să avem minim 10 la sută eficiență de energie regenerabilă și ca urmare vor fi montate panouri fotovoltaice și o pompă de 40 KW sol-apă, prin care să se asigure încălzirea clădirii cu apă scoasă din pământ și se menține la o temperatură constantă”, a spus primarul.

Ion Lungu a menționat că speră ca proietul să fie selectat pentru finanțare mai ales că există concurență pe astfel de proiecte de reabilitare energetică a clădirilor publice în timp ce la clădirile rezidențiale numărul proiectelor este foarte mic, în Suceava fiind depus unul singur.

El a arătat că va urma un proiect de modernizare a sălii de ședințe a Consiliului Local.

 

 


Intră acum și în grupul de