Doi tineri din Râșca și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-un stâlp


Intră acum și în grupul de

Doi tineri, de 19 şi 20 de ani, din comuna Râșca, și-au pierdut viața într-un grav accident rutier, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp.

Potrivit Poliției Județene, accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 22, pe DJ 155A, din comuna Râșca, la volanul mașinii aflându-se un localnic de 20 de ani.

Polițiștii au precizat că șoferul nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, unde, a lovit frontal un stâlp de electricitate.

„În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto și a unui tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism”, a arătat Poliția Suceava.

La locul accidentului a intervenit și modulul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, tinerii fiind găsiți încarceraţi între fiarele maşinii.

FOTO: ISU Suceava


Intră acum și în grupul de