Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei, Marian Andronache, a declarat joi că lucrările la Zona de agrement din cartierul Tătărași vor fi încheiate în 27 octombrie, dar zona va fi deschisă în primăvara anului viitor.
Andronache a spus în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute că au fost întârzieri neplanificate la acest proiect întrucât au existat unele probleme ținând cont că proiectul are o vechime de 7-8 ani când iazul era într-o altă stare decât acum și că au mai apărut lucrări suplimentare.
„Zona de agrement arată extraordinar, însă parcă ar mai trebui o pată de culoare în acea zonă în așa fel încât să fie folosită la maxim”, a spus Andronache.
El a arătat că va fi o a doua etapă cu lucrări noi.
„E păcat ca această zonă de agrement să nu aibă o tiroliană. Una pentru adulți și una pentru copii și o zonă de bowling, cu două piste, în aer liber”, a spus viceprimarul.
Andronache a menționat că se lucrează la un studiu să se estimeze suma necesară care să fie introdusă în lista de investiții astfel încât aceste noi facilități să fie realizare de la începutul primăverii anului viitor.
„În luna mai să deschidem cu aceste lucrări noi care sunt de impact”,a spus viceprimarul.
El a explicat că în zonă este un teren de golf, un loc de joacă de peste 1000 de mp, cel mai mare loc de joacă din Suceava, terenuri de fotbal, baschet, tenis, bărcuțe, hidrobiciclete, vor fi foarte multe mese de picnic, grătare, bănci.
Andronache a mai declarat că această zonă ar trebui administrată de o firmă privată pentru că Primăria nu are cum administra o astfel de zonă.
El a arătat că lucrările vor fi finalizate în 27 octombrie și până la mijlocul lunii noiembrie se vor realiza lucrările de curățenie, dar că de la 1 decembrie va trebui să intre Primăria Suceava cu pază pentru că sunt foarte multe de păzit.
„Va fi o zonă de relaxare, de plimbare, pistă de bicicliști. Este o zonă mică de agrement. La Parcul Șipote se poate vorbi de o adevărată zonă de liniște, de agrement”, a spus Andronache.
Intră acum și în grupul de