Intră acum și în grupul de
Cantitatile însemnate de precipitatii, cazute la sfârsitul lunii iulie, au provocat alunecari masive de teren, în trei localitati sucevene, respectiv Brodina, Vicovu de Jos si Straja. Ca urmare a acestui fenomen, mai multe gospodarii, precum si lucrari de infrastructura au fost afectate.
La Brodina, comuna potopita grav de viituri, versantul împadurit a luat-o la vale peste drumul judetean. Pe portiunea în cauza, prin crearea unui baraj natural în calea apelor, cursul râului Suceava este pus în pericol. În Vicovu de Jos si Straja, un numar de 9 locuinte, sunt prejudiciate în diferite proportii, cele care s-au deplasat în josul pantei pe o distanta de pâna la 10 metri, fiind
propuse pentru demolare. „Respectivele case sunt ca si propuse pentru demolare”, a declarat prefectul Alexandru Baisanu.
Un specialist în geodezie face analize în cele trei comune ale judetului Suceava, urmând a se cauta solutii urgente în sensul stoparii alunecarilor.
Intră acum și în grupul de