Primarul comunei Mălini, Petru Nistor, plasat de DNA Suceava sub control judiciar alături de președintele Asociației agricole Mălini Stânișoara, a unui om de afaceri și de casierul primăriei pentru fraudă de peste 6 milioane de lei din subvenții pe pășune


Intră acum și în grupul de

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, joi, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 26 octombrie 2017 a lui Petru Nistor, primar al comunei Mălini, Vasile Popescu, preşedintele Asociaţiei agricole Mălini Stânișoara, a omului de afaceri Ilie Bîză și a casierului Primăriei Mălini, Ioan Ilișescu, pentru fraudarea fondurilor UE.

Potrivit anchetatorilor, Vasile Popescu, președinte al Asociației agricole Mălini-Stânișoara, a depus la diferite intervale de timp, urmărind același scop, înscrisuri false în baza cărora a obținut ilegal – pentru campaniile 2008-2016 ajutoare financiare pe suprafață, în cuantum de 6.289.304,3 lei.

Ancheta a evidențiat că primarul Petru Nistor, în cursul anului 2008, a inițiat și încheiat fără aprobarea prin Hotărâre de Consiliu Local, fără efectuarea unei proceduri transparente de licitație și în stare vădită de conflict de interese, contractul de arendare cu nr. 2579/30.04.2008  și a semnat în fals contractului de arendare având dată anterioară, înlesnind, cu intenție calificată prin scop, obținerea pentru campaniile 2008-2013 de  Asociația Agricolă Mălini-Stânișoara, prin reprezentantul său legal, Vasile Popescu,  a sumelor de bani cu titlu de subvenție pe pășune, iar în 14.03.2013 a întocmit expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea concesionării prin licitație publică a pășunilor comunale din proprietatea privată a comunei Mălini,  a eludat dispozițiile legale și a organizat o licitație trucată,  cu un alt obiect decât cel adoptat de Consiliul Local  și a încheiat în stare vădită de conflict de interese, contractul de concesiune cu intenție calificată prin scop, obținerea pentru campaniile 2014-2017 de către Asociația Agricolă Mălini-Stânișoara,  a sumelor de bani cu titlu de subvenție pe pășune.

Ulterior încasării sumelor de bani cu titlu de subvenție,în vederea ascunderii sau  disimulării originii ilicite a sumelor de bani obținute cu titlu de subvenție  de Asociația agricolă Mălini Stânișoara, prin utilizarea de facturi fiscale fictive , prin intermediul instituțiilor bancare inculpații au procedat la transferul din contul Asociației agricole Mălini Stânișoara a disponibilităților bănești în cuantum de 1.267.954,06 lei, către societăți comerciale cu comportament specific de ”firme fantomă”, administrate de Ilie Bîzu, urmate de ridicarea acestor sume de bani în numerar și restituirea acestora către adevărații beneficiari.

Procurorii DNA Suceava mai artată că Ioan Ilieşescu în calitate de casier în cadrul primăriei comunei Mălini a întocmit documentele financiar contabile necesare transferurilor de bani cunoscând scopul infracţional urmărit de ceilalţi inculpaţi.

În acest caz Petru Nistor este cercetat pentru complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, iar Vasile Popescu, preşedintele Asociaţiei agricole Mălini Stânișoara, pentru folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, fals în declarații și spălare a banilor.

Ilie Bîzu, administrator de societăţi comerciale, este cercetat pentru spălare a banilor, iar Ioan Ilișescu pentru spălare a banilor.

 


Intră acum și în grupul de