Drumul Câmpulung Moldovenesc-Rarău-Chiril va fi închis pe perioada iernii, în timp ce drumul spre Aeroport va fi deszăpezit pentru a fi menținut deschis tot timpul. Drumurile de viabilitate 3 și 4 vor fi curățate doar în cazuri deosebite


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava urmează să aprobe, luni, în cadrul ședinței lunare, o hotărâre prin care se stabilește prioritatea deszăpezirii drumurilor județene pe timp de iarnă, fiind stabilite patru categorii de funcționalitate.

Astfel, pe nivelul 1 de viabilitate se încadrează drumurile care leagă judeţul Suceava de judeţele învecinate, drumurile ce leagă zone cu populaţie numeroasă care nu poate fi aprovizionată pe rute ocolitoare, zone industriale importante care trebuie aprovizionate cu materii prime, alimente sau forţă de muncă.

De menționat este că este încadrat pe primul nivel de viabilitate și drumul judeţean DJ 290A, km 0+000 – 3+200 Salcea (DN29) – Aeroport, în vederea asigurării circulaţiei spre Aeroportul ” Ştefan cel Mare-Suceava”.

Pe nivelul 2 de viabilitate se încadrează drumurile ce leagă centrele de comună cu orașele, sau centrele de comună între ele, drumurile care se racordează cu drumurile naţionale și asigură accesul spre frontieră, precum și drumurile care traversează zone turistice.

Nivelul 3 de viabilitate cuprinde restul drumurilor judeţene unde se intervine cu mijloace locale sau în caz de necesitate în timp ce nivelul 4 de viabilitate cuprinde sectoare de drumuri cu trafic redus, motiv pentru care cheltuielile pentru menţinerea în stare de viabilitate sunt mari și nu pot fi justificate din punct de vedere economic.

„Având în vedere resursele financiare reduse, propunem ca pe drumurile judeţene încadrate la nivelul III și IV de viabilitate pe timp de iarnă, să se acţioneze numai în cazuri deosebite, ca urmare a solicitărilor formulate de primari, școli sau alte instituţii publice, pentru deblocarea autovehiculelor surprinse de căderile masive de zăpadă sau pentru redeschiderea definitivă în perioada de primăvară”, se arată în expunerea de motive elaborată de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Totodată, el propune ca drumul judeţean DJ 175A Câmpulung Moldovenesc – Rarău – Chiril să fie închis în perioada de iarnă deoarece traseul drumului este în zonă montană cu teren accidentat, declivităţi mari și lățimea părții carosabile cu dimensiuni reduse.

De menționat este că pe drumurile judeţene încadrate pe nivel 3 și 4 de viabilitate, agenţii economici interesaţi vor putea executa lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului numai cu acordul prealabil al administratorului drumului, respectiv al Direcţiei Judeţene de Drumuri și Poduri Suceava în calitate de instituție subordonată Consiliului Judeţean Suceava.

 


Intră acum și în grupul de