Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Dornești, a fost identificat în trafic, de polițiștii din Gălănești, deși luna trecută i-au suspendat carnetul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Poliția Județeană Suceava a informat că vineri, la ora 02.30, în timp ce acționa pe raza comunei Frătăuții Vechi, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălănești a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 200 de metri.
Astfel, vehiculul condus de bărbatul de 29 de ani, din comuna Dornești, a fost blocat în trafic şi oprit.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, întrucât la data de 14.10.2017, pe același traseu, a fost depistat de polițiști conducând același autovehicul, având o alcoolemie peste limita legală, motiv pentru care, i s-a întocmit dosar penal.
„Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat IPJ Suceava.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul de către o persoană a cărui drept de a conduce i-a fost suspendat” și „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de