O casă din Mitocu Dragomirnei a luat foc din cauza jarului căzut dintr-o sobă


Intră acum și în grupul de

O casă din comuna Mitocu Dragomirnei a fost afectată de un incendiu izbucnit duminică după-amiază din cauza jarului căzut dintr-o sobă.

FOTO: http://www.monitorulvn.ro

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la fața locului au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

Astfel, la sosirea echipajelor ardeau materialele combustibile din două camere de locuit şi din hol, precum şi acoperişul casei, existând pericolul de propagare la o locuinţă învecinată.

Găleată a precizat că în urma incendiului au ars obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică, tâmplărie din lemn, acoperişul casei pe 80 mp şi alte bunuri.

De asemenea, s-au degradat pereţii portanţi din chirpici.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut din soba cu acumulare de căldură”, a mai arătat plt. adj. Alin Găleată.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, iar pompierii au salvat locuinţa învecinată.

 


Intră acum și în grupul de