Intră acum și în grupul de
Poliţiştii au organizat joi, 9 noiembrie a.c., controale la punctele de comercializare cu amanuntul din bazarul Rădauţi, urmărindu-se identificarea celor care desfăşoară acte ilicite de comerţ şi comercializează ţigarete de contrabandă, punând în pericol sănătatea consumatorilor şi eludând totodată taxele legale.
Potrivit Poliției Județene, în doar două ore au fost controlaţi peste 20 de comercianţi, fiind identificate locaţii în care se comercializau ţigări fără documente de provenienţă.
În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat o femeie de 26 de ani având asupra sa 1840 bucăţi ţigarete de contrabandă.
„În urma controlului corporal al femeii s-au identificat mai multe pachete de țigarete provenite din contrabandă”, a precizat sursa citată.
Țigările în valoare de aproximativ 1.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.
Tot în cadrul acţiunii, polițiștii din cadrul I.P.J Suceava – Serviciul investigarea criminalităţii economice, Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, au depistat în bazarul din Rădăuţi o femeie de 55 de ani, în timp ce deţinea spre comercializare 620 bucăţi ţigarete de provenienţă extracomunitară, de diferite mărci, faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare aproximativă de 341 lei.
IPJ Suceava a arătat că și în acest caz întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi efectuate verificări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”.
Intră acum și în grupul de