Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, lansarea programului „Bucovina-100”.
El a spus într-o conferință de presă că autoritățile sucevene dau startul sărbătoririi Centenarului Unirii în data de 28 noiembrie 2017.
„Dacă așa ne-au prins vremurile să fim noi cei care să facem acest lucru. Poate ar fi făcut-o basarabenii, dar istoria a fost nedreaptă. Oricum, ei sunt alături de noi și noi alături de ei”, a spus Flutur.
El a anunțat cu acest prilej lansarea programului „Bucovina-100” care va avea mai multe componente.
Potrivit lui Flutur, una dintre componente este distincția „Bucovina-100” în semn de recunoștință, ce va fi acordată, în baza unui regulament, personalităților, asociațiilor, celor care au contribuții, au avut contribuții în viața județului Suceava și a Bucovinei.
„Bucovina-100” va lansa și teme pentru o sută de proiecte în diverse domenii, exemplificând cu un proiect privind salvarea și conservarea unor case vechi cu arhitectură bucovineană.
Președintele CJ Suceava a mai spus că la intrările în județ au început să fie montate deja plăcuțe inscripționate cu „Bucovina-100”.
„Sunt vizibile, civilizate, elegante și vor rămâne pe toate indicatoarele de la intrările în județ, la intrarea în municipiul Suceava, pe clădiri publice din subordinea CJ Suceava, dar și primăriile au cerut”, a spus Flutur.
El a adăugat că autoritățile județene sucevene doresc să marcheze într-un mod aparte și binemeritat Centenarul Unirii cu Țara.
Intră acum și în grupul de