Intră acum și în grupul de
Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au desfăşurat, în perioada 17 – 19 noiembrie a.c., o acţiune în vederea identificării persoanelor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice punând în pericol siguranţa rutieră.
Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 591 de şoferi, iar în cazurile în care alcoolemia a fost peste limita legală au fost întocmite dosare penale, fiind constatate 24 fapte penale, dintre care 11 fapte de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
De asemenea, polițiștii au aplicat 231 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 92.000 lei, au reţinut 14 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.
Poliția Suceava a prezentat câteva cazuri în care poliţiştii au întocmit dosare penale şoferilor identificaţi băuţi la volan.
Sâmbătă, 18 noiembrie, în jurul orei 10.00, o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe DJ 209G, din comuna Brodina, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot sâmbătă, la ora 14.40, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe strada Sucevei din localitate autoutilitara condusă de un localnic de 59 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt șofer, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Suceava, a fost depistat duminică, la ora 02.40, de o patrulă din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, pe strada Maior Ioan din localitate, având o alcoolemie 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la riscurile conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi reamintesc că vor dispune măsurile legale ce se impun, inclusiv privative de libertate, faţă de cei care nesocotesc legislaţia rutieră şi pun în pericol viaţa participanţilor la trafic.
Intră acum și în grupul de