Intră acum și în grupul de
Biserica „Sf. Ilie” din satul Sf. Ilie al comunei Șcheia va fi consolidată, restaurată și conservată cu 4,5 milioane de euro printr-un proiect european cu finanțare prin POR 2014-2020.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că semnarea contractului de finanțare va fi marți, la Vatra Dornei.
El a spus că proiectul, prevede restaurarea bisericii, clopotniței și a zidului de incintă, cu suma de 20,3 milioane de lei, respectiv 4,5 milioane de euro.
Biserica Sf. Ilie din satul Sf. Ilie a fost ctitorită de Ştefan cel Mare în anul 1488, iar pictura din interior a fost realizată în epoca lui Ștefan cel Mare, dar refăcută în secolul XVII când mitropolitul Varlaam a reparat întreaga biserică.
În jurul acestei biserici a existat un centru monahal și o școală teologică, iar biserica a devenit biserică parohială în anul 1783.
În biserică poate fi văzut un tablou votiv reprezentându-l pe domnitorul Ştefan cel Mare cu familia lui.
Intră acum și în grupul de