Lucian Harșovschi: Intrăm a treia oară în Consiliul Local cu proiectul de inventariere a peste 4000 de locuri de parcare pentru suceveni. Vrem ca în 2018 să începem amenajarea lor


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat că în ședința de joi a Consiliului Local urmează să fie supus dezbaterii și aprobării proiectul de hotărâre privind inventarierea a peste 4000 de locuri de parcare în municipiu în încercarea de a începe, din anul 2018, amenajarea acestora.

Harșovschi a explicat pentru News Bucovina că este a treia oară când este supus dezbaterii acest proiect și și-a exprimat speranța că de această dată consilierii locali PSD vor fi de acord cu această propunere mai ales că Registrul Spațiilor Verzi este finalizat și urmează să fie aprobat în ședința din luna ianuarie.

parcare de reședință amenajată

„Aceste inventarieri trebuie aprobate înainte de votarea bugetului pe 2018, pentru a le putea prinde în lista de investiții în așa fel încât programul de “Modernizare a Sucevei de la Scara blocului” să intre într-o nouă etapă.Registrul Spațiilor Verzi este finalizat, urmează să fie supus dezbaterii publice și aprobat în luna ianuarie. Nu cred că mai există vreun impediment să aprobăm amenajarea de locuri de parcare pentru suceveni”, a spus Lucian Harșovschi.

El a adăugat că problema parcărilor este una dintre prioritățile municipalității și că pentru gestionarea acestora a fost creat și un serviciu specializat.

„Ne preocupăm ca această problemă să fie soluționată. Nu se va putea rezolva totul într-un singur an, dar vrem ca anul 2018 să fie un bun început pentru amenajarea a peste patru mii de locuri de parcare și cred că astfel răspundem unei cereri a sucevenilor”, a menționat Lucian Harșovschi.

Consiliul Local a respins, în luna septembrie,  pentru a doua oară, proiectul de reabilitare a 4.364 de locuri de parcare din municipiul Suceava, după ce prima dată a fost respins în ședința din iulie.

Proiectul inițiat de viceprimarul Lucian Harșovschi are nevoie de votul a minim două treimi din numărul total al consilierilor locali, iar fără votul consilierilor PSD nu poate fi aprobat.

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, subliniază că prin acest proiect se vor inventaria peste patru mii de locuri de parcare pe care sucevenii le-au creat de-a lungul timpului și care ar putea fi modernizate.

Consilierii locali PSD consideră ca inventarul să fie eșalonat, pe cartiere, prin prioritizare în funcție de lucrările edilitare, însă propunerea lor a fost respinsă de colegii din Consiliul Local.

„Odata votată inventarierea pentru tot municipiul putem să ne gândim să facem aceste investiții, eșalonat, pe cartiere”, a menționat Lucian Harșovschi.

 

Proiectul de hotărâre prevede inventarierea și modernizarea a 1.161 locuri de parcare din cartierul Obcini, 361 de locuri de parcare din Zamca, 1.755 din Centru și George Enescu, dar și 1.087 de locuri de parcare din Burdujeni.


Intră acum și în grupul de