Tunul din vremea lui Ștefan cel Mare descoperit la Orhei și care trebuia expus la Suceava nu poate fi adus din cauza legislației române care interzice import de armament din spațiul extracomunitar


Intră acum și în grupul de

Tunul din vremea lui Ștefan cel Mare care trebuia expus în expoziția „Ștefan cel Mare, din istorie în eternitate” deschisă de Muzeul Bucovinei, expoziție care va fi prezentată la Iași, București și de 1 Decembrie 2018 la Alba Iulia nu poate fi adus în țară din cauza legislației românești.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat în emisiunea Exclusiv 90 de minute, că tunul respectiv nu poate fi adus în țară din motive de legislație.

„Moldova este în spațiul extracomunitar și un tun este o armă care nu se poate importa din Moldova”, a spus Ursu.

El a arătat că dacă în documentație era trecut tunul ca „o țeavă din bronz” atunci se putea aduce, dar că nu a dorit să folosească astfel de inovații.

„Legislația este legislație și trebuie respectată”, a spus Ursu.

Tunul respectiv a fost descoperit de Gheorghe Postică, viceministru al Culturii în Republica Moldova, care a fost prezent la Suceava la vernisajul expoziției.

Postică este istoric medievist și  a descoperit un tun din vremea lui Ștefan cel Mare la Orhei piesă care urma să fie prezentată în cadrul expoziției, dar din cauza legislației, acesta nu a mai putut fi adus în România.

 


Intră acum și în grupul de