Contractele de finanțare pentru modernizarea Drumului Talienilor, a drumului Panaci-Bilbor și Rădăuți-Vicovu de Sus, semnate de Consiliul Județean Suceava


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava a semnat contractele de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru modernizarea a trei drumuri județene.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a fost semnat contractul pentru modernizarea DJ 174C, Panaci – Bilbor, în valoare de 25,1 milioane de lei.

După finalizarea investiției se va scurta distanța de transport între cele două localități, respectiv între județul Suceava și Harghita cu 110 km. El a menționat că tronsonul de drum judeţean DJ 174C, din județul Harghita a fost promovat spre finanțare de Consiliul Județean Harghita.

Totodată, a fost semnat contractul de finanțare pentru Drumul Talienilor, respectiv DJ 209 B, Văleni – Stânișoara – Iesle – limita județului Neamț în valoare de 46, 77 milioane de lei.

Potrivit președintelui CJ Suceava, acest drum face legătura între județele Suceava și Neamț, traversează Munții Stânișoarei, iar în vârful muntelui se află Crucea Talienilor.

El a menționat că tronsonul resepctiv al drumului judeţean DJ 209B, se desfășoară pe teritoriul administrativ al comunei Mălini, asigurând accesul locuitorilor localităților Mălini, Poiana Mărului, Văleni, Stânișoara și Iesle între localități precum și cu localitățile din județul Neamț.

Lucrările la acest obiectiv au demarat în anul 2010 și până în anul 2013 s-au executat lucrările de terasamente, podețele și îmbrăcămintea asfaltică pe un kilometru, ulterior lucrările sistându-se din lipsa fondurilor, a precizat Flutur.

El a mai anunțat că a fost semnat și contractul de finanțare pentru asfaltarea  DJ 178C, Rădăuți – Frătăuții Vechi – Frătăuții Noi – Bilca – Vicovu de Sus, în valoare de 39,74 milioane de lei, drum care asigură conexiunea cu drumul național DN 2 E.

Prin realizarea acestei investiții va fi consolidată la nivel de județ acea parte a infrastructurii pe care o reprezintă căile de circulație rutieră și se va asigura accesul rutier la instituțiile publice şi obiectivele comerciale şi industriale, de pe raza comunelor Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Bilca precum și orașul Vicovu De Sus, cât şi din alte zone,  se va asigura un trafic cu un confort sporit, se vor reduce factorii poluanți de mediu, se vor crea condiții pentru atragerea de investitori în zonă și se vor atrage turiști în zonă și se va dezvolta agroturismul, a mai declarat Gheorghe Flutur.

 


Intră acum și în grupul de