Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o alertă de vreme severă imediată pentru zona de munte a județului Suceava.
Avertizarea este valabilă de sâmbătă seara de la ora 20:30 până duminică ora 2:00
Potrivit meteorologilor, în zona montană înaltă, la altitudini de peste 1700 m, vântul va prezenta intensificări ce vor atinge și depăși la rafală 90..100 km/h, spulberând și viscolind zăpada.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că în zona respectivă va ninge.
În prezent este în vigoare o informare meteo valabilă până duminică seara la ora 22:00.
Potrivit informării meteo, în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze ce vor depăși 70…80 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Banat și pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.
Intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 60 km/h vor fi și în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul și sud-vestul țării.
Intră acum și în grupul de