Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au depistat, sâmbătă seara, un bărbat care a încercat să introducă în țară aproape 4000 de pachete de țigări prin Vama Siret ascunse în plafonul autoturismului.
Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, a declarat că sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret,pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român Cezar H., în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, conducând un autoturism marca Volkswagen.
Acționând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în plafonul autoturismului cantitatea de 3.744 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Ţigările, în valoare de peste 5.240 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul marca Volkswagen în valoare de 46.000 lei a fost reținut de către organele vamale în vederea confiscării.
De asemenea, cetățeanul român a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei, a precizat sursa citată.
Intră acum și în grupul de