Aproximativ 12.000 de lei furați dintr-o locuință din Siret


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din Siret au fost sesizați miercuri după-amiază de un localnic de 36 de ani despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras o sumă de bani din locuință.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că profitând de lipsa unui sistem de alarmare sau siguranță și de faptul că imobilul nu era locuit, victima fiind plecată din localitate, în perioada 26.12.–27.12.2017, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în interior și au sustras o sumă de bani în lei și valută, prejudiciul fiind de circa 12.000 lei”, a precizat Poliția Suceava.

Sursa citată a arătat că în urma verificărilor polițiștii au reușit identificarea autorilor furtului, respectiv un bărbat de 38 de ani, un tânăr de 21 de ani și un minor de 14 ani, toți din orașul Siret, de la  care s-a recuperat circa 3.600 lei.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de