Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Vicovu de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava după ce a furat un laptop dintr-o școală.
Poliția Județeană Suceava a precizat că miercuri, 27 decembrie a.c., polițiștii au reușit identificarea autorului privind furtul unui laptop dintr-o instituție de învățământ din comuna Vicovu de Jos, un localnic de 31 de ani.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la 21.12.2017, în intervalul orar 09.00-12.30, cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a sosirii vacanţei, în sala de clasă a avut loc o serbare, după care copiii au plecat acasă, iar învăţătoarea a participat la o şedinţă, ocazie cu care, profitând de faptul că sala de clasă a rămas descuiată, întrucât femeia de serviciu urma să facă curăţenie, bărbatul a pătruns în interior și a sustras laptopul în valoare de circa 1.700 lei, ce a fost recuperat și restituit părții vătămate”, a menționat IPJ Suceava.
Potrivit Poliției Suceava, cu ocazia audierilor, autorul a recunoscut fapta comisă.
Astfel, bărbatul de 31 de ani, cunoscut cu antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca la data de 28.12.2017 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru stabilirea unei măsuri preventive.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de