Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 34 de ani, din Sucevița, este cercetat de polițiști după ce miercuri seară și-a pus fiul de 16 ani să conducă maşina și a lovit cu palma un consătean.
Potrivit Poliției Județene Suceava, miercuri, 3 ianuarie a.c., la ora 20.30, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe raza comunei Sucevița a avut loc o agresiune și un accident.
„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că la 03.01.2018, în jurul orei 20.20, în timp ce se deplasa pe DC neclasificat Voievodeasa, din comuna Sucevița, un bărbat de 51 de ani din localitate, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a avut un conflict cu un localnic de 34 de ani, care se afla într-un autoturism condus de fiul său minor de 16 ani din aceeaşi localitate și care, l-a lovit cu palma. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Suceava.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de tatăl său.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal, minorul fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar bărbatul de 34 de ani sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere” și „lovire sau alte violențe”, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de