Un bărbat din Izvoarele Sucevei a intrat cu mașina într-un gard după ce polițiștii i-au făcut semn să oprească. Șoferul a fost depistat cu o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, care s-a urcat băut la volan, a intrat cu mașina într-un gard după ce polițiștii i-au făcut semn să oprească.

Potrivit Poliției Județene Suceava, duminică, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 23.20, în timp ce acționa pe DJ 175, din comuna Izvoarele Sucevei, o patrulă din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, moment în care conducătorul auto  a virat brusc spre dreapta, acroșând un gard din apropiere.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto identificat de polițiști ca fiind un localnic de 63 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat IPJ Suceava.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea determinării alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de