Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, că în anul 2017 pe Aeroportul Suceava au fost procesați peste 262.000 de pasageri, iar în primele opt zile din 2018 au fost deja 6.500 de pasageri și că urmează ca infrastructura aeroportuară să fie extinsă.
„Avem în plan un terminal nou. Studiul de fezabilitate este în lucru, aproape finalizat. Circa 6500 de mp, o construcție care să mărească de la 150 de pasageri pe oră la 300 capacitatea de procesare a pasagerilor”, a spus Flutur într-o conferință de presă.
El a explicat că la finalul anului 2017 a apărut un ordin al ministrului Transporturilor privind schema de ajutor de stat la finanțarea aeroporturilor, iar recent a apărut și Ghidul solicitantului pentru aeroporturi, iar dacă, inițial, în Master Planul General de Transporturi, Aeroportul Suceava era trecut pe locul 14 din 16 aeroporturi care înseamnă investiții din 2023, la orizont se întrezărește o perspectivă mai bună și se alocă din POIM circa 420 de milioane de euro pentru modernizarea aeroporturilor din România și sunt eligibile și Consiliile județene și aeroporturile.
Flutur a spus că la Suceava este o situație specială pentru că Aeroportul Suceava nu mai poate să fie beneficiar al unui astfel de proiect având un împrumut făcut pentru cofinanțarea proiectului european prin care a fost modernizat și unde mai trebuie ramsbursată suma de 4,7 milioane de lei până în 2023 și de aceea va depune CJ Suceava proiectul.
El a amintit că CJ Suceava a început procedurile pentru un credit cu care să fie realizat al doilea terminal și că acest credit va putea fi folosit pentru cofinanțarea modernizării, iar fondurile să fie prin proiectul european pe POIM.
Flutur a menționat că trebuie să fie fructificată oportunitatea de a se depune un proiect pe POIM care să includă și asfaltarea drumului perimetral al aeroportului.
Președintele Consiliului Județean Suceava a mai declarat că au început să apară și vești bune, fiind vorba de noi curse la orizont.
Astfel, Cobrex Trans va opera, din 25 martie, curse spre Madrid și Verona, două zile pe săptămână și că în aceste patru zile, cu același avion, vor veni dimineața curse de la București la Suceava și seara de la Suceava la București.
„E un început bun spun eu pentru că ne dorim și alte curse și alte ore de la care să se poată zbura dinspre Suceava spre București și sperăm la prețuri rezonabile”, a spus Flutur.
El a menționat că Prestige Tours va anunța, miercuri, și noile curse spre Turcia.
„Avem contacte și cu alți operatori”, a spus Flutur.
El a mai declarat că în anul 2017, au fost înregistrați 262.165 de pasageri pe Aeroportul Suceava, din care 28.000 pe zborurile interne, apreciind că, de departe, evoluția în dinamică este foarte bună pe Aeroportul Suceava.
„Asta arată că trebuie să ținem pasul cu investițiile și modernizările”, a spus Flutur.
Totodată, el a subliniat și gradul de încărcare pe cursele din Suceava este foarte bun.
Astfel, gradul de încărcare pentru cursele de București-Otopeni a fost în 2017 de 73,8 la sută, pentru Torino de 72,53 la sută, pentru Luton-Londra 96,12 la sută, pe Bergamo-Milano- 92,43 la sută, Treviso- 80 la sută, pe Roma- 92,7 la sută, iar pe Bologna de 81,38 la sută.
Pentru cursele de vacanță, gradul de încărcare pe Antalya a fost de 93,8 la sută cu Atlas Global și 95,92 la sută cu Air Bucharest, iar pe Zakynthos de 42,57 la sută.
Flutur a remarcat că a crescut traficul de cetățeni ucraineni care folosesc Aeroportul Suceava, în 2017 fiind înregistrați 16.252 de pasageri ucraineni.(N.B.)
Intră acum și în grupul de