Incendiu la o casă din satul Sfântu Ilie din cauza unui coș de fum


Intră acum și în grupul de

O locuință din satul Sfântu Ilie, din comuna Șcheia, a fost afectată joi dimineața de un incendiu ce a izbucnit din cauza unui coș de fum.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat la ora 6:48, la fața locului intervenind militarii Detașamentului de Pompieri Suceava cu trei autospeciale.

Găleată a precizat că la sosirea echipajelor flăcările se manifestau la acoperișul unei anexe în care se afla centrala termică, precum și la acoperișul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuință (P+1+M) și la bunurile din interior.

„Au ars acoperișul și planșeul anexei pe aproximativ 50 de metri pătrați, acoperișul locuinței pe 160 de metri pătrați și o parte din izolația acesteia (din polistiren) pe o suprafață de 70 de metri pătrați. S-au degradat pereții, planșeul și dușumeaua camerelor de la etaj”, a menționat slt. Alin Găleată.

El a mai arătat că focul a fost lichidat la ora 8:16, iar pompierii au salvat casa proprietarului, cu bunurile aferente.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată.


Intră acum și în grupul de