DSP Suceava are în prezent şapte medici rezidenţi pe post în specialităţile epidemiologie, igienă, medicină de laborator şi sănătate publică. Problema deficitului de personal ar putea fi rezolvată prin venirea în instituţie a acestora la finalizarea pregătirii.


Intră acum și în grupul de

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul Cătălina Zorescu, a anunţat, marţi, instituţia are în prezent şapte medici rezidenţi pe post în specialităţile epidemiologie, igienă, medicină de laborator şi sănătate publică.

Zorescu a declarat într-o conferinţă de presă că din totalul celor şapte medici rezidenţi pe post, trei sunt în specialitatea epidemiologie, din care unul se află în primul an de pregătire şi doi în anul II, alţi doi rezidenţi în domeniul igienei şi unul în specialitatea medicină de laborator şi altul în specialitatea sănătate publică.

“Prin venirea acestor colegi vom rezolva o mare parte din problemele de deficit de personal cu care ne confruntăm în prezent”, a subliniat Zorescu adăugând că rezidenţiatul în specialităţile din domeniul sănătăţii publice are durata de patru ani, iar rezidenţii respectivi sunt din Suceava, Fălticeni şi Botoşani.

Directorul adjunct al DSP Suceava a precizat că şi Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc a angajat un medic epidemiolog care şi-a finalizat de curând pregătirea în specialitate şi care, cel mai probabil,  îşi va desfăşura activitatea şi în Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.

(Liliana Bujdei)

 

 


Intră acum și în grupul de