Amenzi de peste 30.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru creşterea gradului de siguranţă în Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

Poliţia Municipiului Vatra Dornei a organizat, joi, 18 ianuarie a.c., o acțiune în sistem integrat pe linia prevenirii și combaterii contrabandei, a comerţului ilicit și a delictelor silvice, asigurarea climatului de ordine publică și siguranţă rutieră, la care au fost cooptați și lucrători din cadrul Serviciului Rutier Suceava, Poliția Oraşului Broşteni și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acţiunii au fost legitimate 173 persoane şi au fost verificate 139 autovehicule. De asemenea, polițiștii au reținut nouă permise de conducere şi au retras un certificate de înmatriculare.

„Drept urmare, au fost constatate 2 infracţiuni şi s-au aplicat 77 sancţiuni  contravenționale în valoare de 30.825 lei. De asemenea, au fost identificaţi 3 autori ai unor infracţiuni şi s-au recuperat, ca urmare a identificării autorilor, bunuri în valoare de 2.200 lei în dosarele penale aflate în cercetare. Au mai fost confiscate  bunuri în valoare de 1.183 lei, constând în ţigări, produse de panificaţie, produse industriale”, a precizat sursa citată.

Astfel, în urma continuării cercetărilor în cauza din 24.11.2017 privind furtul unor bunuri din locuința unui bărbat de 65 de ani din municipiul Vatra Dornei, faptă comisă în perioada 20.11.-23.11.2017, de persoane necunoscute, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale au reușit identificarea autorului ca fiind un localnic de 27 de ani, care a recunoscut comiterea faptei.

Bunurile sustrase în valoare de circa 1.500 lei au fost recuperate și restituite persoanei vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de