Poliția Suceava: În întreg județul ninge. Peste 200 de polițiști sunt în trafic pentru fluidizarea circulației și identificarea celor care circulă fără anvelope de iarnă


Intră acum și în grupul de

Peste 200 de poliţişti rutieri şi de ordine publică din mediul urban şi rural sunt la acesată oră în trafic pentru supravegherea circulaţiei pe drumurile publice şi monitorizarea atentă a condiţiilor de trafic, a anunțat Poliția Suceava.

Potrivit sursei citate, la această oră, pe raza întregului judeţ se înregistrează precipitaţii sub formă de ninsoare. Poliţiştii acţionează pentru fluidizarea traficului dar şi pentru identificarea celor care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără anvelope de iarnă.

 

Legislaţia rutieră în vigoare prevede că pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie folosirea anvelopelor de iarnă, menționează Poliția Județeană Suceava.

 

Poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

 

Totodată, pentru o călătorie în siguranţă, în contextul avertizărilor meteorologice, poliţiştii recomandă:

               Înainte de a pleca la drum, interesați-vă cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgeți și echipați-vă autovehiculul corespunzător!

În condiții dificile de trafic, circulați cu viteză redusă, păstrați distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în timp util şi nu vă angajați în depășiri riscante!

               Pe timp de ploaie sau ninsoare, utilizați luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, şi pe cele de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen!

Evitați acţionarea bruscă a mecanismelor de direcţie și de frânare ale autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate!

               Nu uitați că sunteți obligați să vă echipați autovehiculele cu anvelope de iarnă, atunci cănd circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!

Asigurați-vă că instalațiile de degivrare și dezaburire ale autovehiculului funcționează! Pe timpul deplasării, atât parbrizul cât și geamurile laterale ale autovehiculului trebuie menținute curate, pentru o mai bună vizibilitate!

               În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale!

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul şi nu blocaţi intersecţiile!

               Pietoni,  luați-vă toate măsuri de precauţie, pentru a fi siguri că sunteți observaţi în trafic de către şoferi! Circulați, pe cât posibil, doar pe trotuare, faceți traversarea străzii prin locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunteți siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!, avertizează Poliția Județeană Suceava.


Intră acum și în grupul de