Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Gălănești, a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava după ce polițiștii din localitate l-au depistat la volanul unei mașini neînmatriculate, băut și cu permisul anulat de 6 ani.
Potrivit IPJ Suceava, joi, 25 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălăneşti ce acționa pe DN 2H, pe raza comunei, a efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului condus de un localnic de 36 de ani, însă acesta nu s-a conformat și a continuat deplasarea.
Astfel, polițiștii au trecut la urmărirea respectivului autoturism, iar după o distanță de aproximativ 1,5 km au reușit imobilizarea autoturismului și a conducătorului auto.
„Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat faptul că datele din certificatul de înmatriculare prezentat de bărbatul de 36 de ani nu corespund cu datele autovehiculului, seria de șasiu înscrisă în certificat fiind diferită față de seria șasiului autovehiculului identificat în trafic. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, numerele aplicate aparținând unui alt autoturism”, a precizat Poliția Suceava.
De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat din anul 2012 ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru stabilirea unor măsuri privative.
Intră acum și în grupul de