Intră acum și în grupul de
Poliția Județeană Suceava susține că siguranţa elevilor este o prioritate permanentă a poliţiştilor, iar pentru realizarea acestui obiectiv poliţiştii au în vedere toate segmentele care generează factori de risc în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi emoţională armonioasă a elevilor.
Într-un comunicat de presă, Poliția Județeană Suceava subliniază că de aceea, poliţiştii organizează în permanenţă acţiuni pentru securizarea unităţilor de învăţământ şi a zonei adiacente.
Astfel, în contextul apropierii vacanţei intersemestriale a elevilor (03 – 11 februarie), conducerea IPJ Suceava a dispus organizarea unor acţiuni de informare a tinerilor cu privire la măsurile minime de autoprotecţie astfel încât copiii să petreacă vacanţa în siguranţă.
Totodată, au fost intensificate acţiunile de control la unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor.
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate au instruit administratorii de unităţi economice cu privire la interdicţia de comercializare a tutunului şi alcoolului către minori.
De asemenea, poliţiştii de prevenire au organizat o activitate de amploare la Liceul ,,Mihai Eminescu” din comuna Dumbrăveni, peste 250 de elevi fiind instruiţi cu privire la reguli minime de siguranţă ce trebuie respectate pe perioada vacanţei. Un modul aparte al discuţiilor l-a reprezentat siguranţa în mediul on-line şi pericolele lumii virtuale.
În paralel, în perioada 30.01.-01.02.2018, Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Suceava a organizat pe raza județului o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic, asigurarea protecției unităților de învățământ, prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente școlilor precum și a absenteismului școlar, la care au fost cooptate și cadre didactice.
În cadrul acţiunii au fost efectuate 170 de controale fiind verificate 88 de unități de învățământ verificate din punct de vedere al asigurării pazei și protecției bunurilor.
În unităţile de învăţământ, poliţiştii au desfăşurat peste 100 de activităţi preventive, de informare şi responsabilizare a elevilor.
Au fost verificate 146 de societăţi comerciale din proximitatea unităţilor de învăţământ şi au fost aplicate 16 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 3.060 lei.
În cadrul acţiunilor de control în baruri şi alte locaţii au fost depistaţi 20 de elevi absentând de la cursuri.(N.B.)
Intră acum și în grupul de