Intră acum și în grupul de
Un șofer care a consumat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan a fost urmărit de polițiști, marți, pe raza comunei Putna.
Potrivit IPJ Suceava, marți, 6 februarie a.c., la ora 21.25, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti efectua activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 2H, pe raza comunei Putna.
La un moment dat, echipajul a efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism ce se deplasa pe direcția Vicovu de Sus – centrul comunei Putna.
„Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune pe o distanță de aproximativ 500 m, autoturismul fiind oprit în cele din urmă pe partea dreaptă a carosabilului”, a precizat Poliția Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul etiloest, rezultatul fiind 0.92 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează verificări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Intră acum și în grupul de