Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, cu prilejul deschiderii manifestărilor de sărbătorire a 630 de ani de atestare documentară a Sucevei că acest număr de ani arată că Suceava este o piatră de temelie și un pilon de cilizație, subliniind că este trebuie vorbit mai ampăsat despre istoria adevărată a Moldovei.
„Noi, zona Sucevei, suntem o piatră de temelie aici, suntem un pilon de civilizație foarte important”, a spus Flutur.
El l-a felicitat pe primarul Ion Lungu pentru această inițiativă și a mulțumit că împreună au putut contribui la ceea ce au lăsat înaintașii noștri, cu proiectul european de 14 milioane de euro de reabilitare a Cetății de Scaun.
Flutur a spus că în urma acestui proiect, 200.000 de turiști au vizitat Cetatea de Scaun în 2017 ceea ce înseamnă o dezvoltare a întregii zone, a orașului, a turismului și este convins că, în continuare, vor veni mulți turiști și vr fi multe evenimente.
Potrivit președintelui CJ Suceava, Cetatea de Scaun este „kilometrul 0” al turismului și a manifestărilor culturale din această parte din țară, amintind că anul trecut a lansa în Cetatea de Scaun Programul Ștefanian și că a avut onoarea să participe la slujba de pomenire a celor 78 de domnitori moldovei în capela cetății unde peste 300 de ani nu s-a slujit.
Flutur a spus că va continua și în acest an Programul Ștefanian și așteaptă să vină și cei din Soroca, Orhei, Hotin, Cetatea Albă, Chilia, ctitoriile marelui Ștefan.
„Trebuie să ne adune cetatea, trebuie să ne adune Ștefan. Cred că noi trebuie să vorbim primii despre Ștefan și despre Moldova. Avem legitimitatea și obligația să o facem. Istoria și viața este destul de nedreaptă uneori, dar suntem obligați să vorbim destul de apăsat despre istoria adevărată a Moldovei”, a spus Flutur.
El a subliniat că în această zonă a fost capitala Moldovei și că ea trebuie să rămână capitală culturală a zonei și recunoscută ca atare.
„Suntem într-un alt context istoric, dar trebuie să spunem românilor că Suceava este oraș de scaun, oraș cetate și că merită mai mult”, a declarat Flutur.
El consideră că trebuie să fie respectată memoria Mușatinilor, faptele lor de vitejie, credința ortodoxă care a fost de neschimbat în această zonă și să fie facut mai mult în respect pentru ceea ce au fost ei.
Intră acum și în grupul de