Tânără accidentată de o mașină în timp ce traversa prin loc nepermis, la Șcheia


Intră acum și în grupul de

O tânără de 23 de ani, din municipiul Suceava, a fost accidentată de o mașină, joi dimineața, în timp ce traversa prin loc nepermis, la Șcheia.

IPJ Suceava a precizat că accidentul a avut loc joi, 15 februarie a.c., la ora 06.35, pe DJ 178A, în afara localității Șcheia.

Polițiștii au arătat că un bărbat de 31 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a surprins şi accidentat uşor o femeie de 23 de ani, din municipiul Suceava, care s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis și fără să se asigure în prealabil.

Tânăra a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural. (M.T.)


Intră acum și în grupul de