Poliția Suceava: Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp pe strada Gheorghe Doja din Suceava avea permisul suspendat


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava a precizat, duminică, în cazul accidentului produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Gheorghe Doja din Suceava, că tânărul care  a intrat cu mașina într-un stâlp avea permisul suspendat.

Astfel, potrivit cercetărilor, după ce a trecut de intersecția cu str. Mircea Damaschin, un tânăr de 25 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un stâlp de la iluminat public.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre  biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are permisul de conducere suspendat.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)


Intră acum și în grupul de