Intră acum și în grupul de
Un copil de 12 ani, din judeţul Bistriţa Năsăud, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină în timp ce se afla la săniuș pe un drum din Cacica.
Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 16.40, pe DC 17, în localitatea Cacica.
Poliția Suceava a arătat că o femeie de 39 de ani, din localitatea Botoşana, a surprins şi accidentat ușor un minor de 12 ani, din judeţul Bistriţa Năsăud, care a pătruns în viteză de pe un drum lateral neclasificat, pe sanie, în poziţia culcat pe burtă, fără să se asigure, lovindu-se de roata și bara de protecţie a autoturismului.
Astfel, victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural. (M.T.)
Intră acum și în grupul de