Intră acum și în grupul de
Doar doua amenzi, aplicate de comisarii suceveni ai Garzii de Mediu de la începutul acestui an, au fost anulate de instanta, a anuntat luni, în cadrul unei conferinte de presa, Constantin Harasim, seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava. „În primele 9 luni ale acestui an, institutia noastra a aplicat 161 de sanctiuni contraventionale în valoare totala de 1.082.450 lei, iar din totalul lor doar doua au fost anulate de instanta”, a precizat Constantin Harasim.
Acesta a mai spus ca activitatea institutiei este una buna si a dat ca exemplu faptul ca în urma analizei facute de Garda Nationala pentru luna august, Suceava se afla pe locul 2 dupa Bucuresti, cu 109 controale executate, în urma carora s-au aplicat amenzi în valoare de 210.000 lei. De altfel, si în primele 5 luni ale anului, Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu Suceava ocupa un onorabil loc 5.
Constantin Harasim a mai adaugat ca pentru urmatoarea perioada, pe lista de controale planificate, ce se fac pe baza directivelor UE, vor fi introduse cu acordul comisarului general alte 60 de obiective. „Exista o serie de obiective industriale ce au probleme de mediu si necesita a fi verificate si urmarite, dar care nu sunt introduse în directivele UE pentru ca, atunci când s-au facut negocierile, la nivelul comunitatii europene nici nu se stia ca exista pe teritoriul tarii asemenea activitati. Este vorba despre activitati de prelucrare industriala a lemnului efectuate de firme gen Romanel. De asemenea, firmele de ape minerale nu sunt introduse în directive, dar ele trebuie verificate”, a mai declarat seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava.
Intră acum și în grupul de