Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Rădăuți, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa strada regulamentar.
Poliția Județeană Suceava a precizat că accidentul s-a petrecut marți seara, la ora 18.30, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți.
„Un localnic de 31 de ani a surprins și accidentat mortal un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate, care, în calitate de pieton, traversa strada regulamentar pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj”, a arătat IPJ Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de