Tânăr băut și cu permis de conducere ucrainean fals, depistat de polițiși în trafic, la Soloneţu Nou


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 24 ani, din Soloneţu Nou, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în timp ce conducea băut și cu permis de conducere ucrainean fals.

Potrivit IPJ Suceava, joi, 22 martie a.c., în jurul orei 20.35, un echipajul de poliţie rutieră din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a oprit pe DJ 209L, pe raza localităţii Soloneţu Nou, comuna Cacica, autoturismul condus de un tânăr de 24 ani, localnic.

Întrucât șoferul emana miros de băuturi alcoolice, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, în urma verificării documentelor, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile ucrainene. Astfel, polițiștii au constatat că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie de autovehicule.

„S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals”, a precizat Poliția Suceava.


Intră acum și în grupul de