Spaţiul în care va fi amplasat aparatul RMN repartizat SJU Suceava de Ministerul Sănătăţii este în curs de amenajare şi va fi finalizat până la începutul lunii mai


Intră acum și în grupul de

Lucrările de amenajare a spaţiului în care va fi amplasat aparatul RMN de 1,5 Tesla, repartizat Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava de către Ministerul Sănătăţii, au început şi ar urma să fie finalizate până la începutul lunii mai.

Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, miercuri, că în cadrul Laboratorului de Imagistică Medicală este în curs de amenajare un spaţiu cu o suprafaţă de aproximativ 75 de metri pătraţi, pentru instalarea unui echipament modern de rezonanţă magnetică nucleară(RMN) de 1,5 Tesla, care a fost repartizat spitalului de Ministerul Sănătăţii, aparat ce ar urma să ajungă la Suceava cel mai probabil pe 4 sau 5 mai 2018.

Rîmbu a spus că lucrările de amenajare vor fi finalizate până la sosirea la Suceava a aparatului RMN.

“Şi Consiliul Judeţean Suceava şi noi, SJU Suceava, suntem preocupaţi de amenajarea în condiţiile cerute a unui spaţiu pentru aparatul RMN”, a subliniat Rîmbu.

El a precizat că va mai fi amenajat un spaţiu pentru amplasarea unui aparat Roentgen- Combigraph Quadro într-o cameră ce va avea pereţii cu protecţie din plumb, spaţiul urmând să mai aibă o cameră de comandă a acestui aparat, precum şi o cameră de developare dotată cu developeză automată şi un vestiar pentru pacienţi.

Medicul şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, Adrian Tătăranu, a spus că prin efectuarea lucrărilor de amenajare a spaţiului va fi realizată o compartimentare adecvată şi va fi asigurat circuitul funcţional, astfel încât, la final, spaţiul respectiv va avea o cameră destinată aparatului RMN, o cabină ecranată, o cameră tehnică şi una de comandă, o cameră de postprocesare, vestiar pentru pacienţi şi o sală de aşteptare.

El a spus că va exista acces către spaţiul în care va funcţiona aparatul RMN atât pentru pacienţii din spital, cât şi pentru cei din ambulatoriul integrat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a inspectat, miercuri, stadiul lucrărilor de amenajare a spaţiului destinat aparatului RMN, a declarat că este foarte important că SJU Suceava va avea propriul RMN amintind că, în prezent, există un aparat RMN al unei firme cu care spitalul are încheiat contract de prestări servicii pentru efectuarea investigaţiilor imagistice la acest aparat.

“Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava are nevoie de acest aparat, în condiţiile în care acum sunt efectuate, zilnic, aproximativ 20 de explorări la aparatul RMN al firmei private”, a spus Flutur.

El a  adăugat că noul aparat repartizat SJU Suceava va completa echipamentele moderne existente în Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală.

“Îl aşteptăm pe ministrul Sănătăţii să vină aici, îi aşteptăm să vină la Suceava să le arătăm ce este aici, mai ales că domnia sa a fost manager la Spitalul Judeţean Baia Mare.  Spitalul Judeţean şi Consiliul Judeţean Suceava fac eforturi să facă aceste investiţii, să amenajăm spaţiile şi de aceea guvernele, în general, au reacţionat pozitiv atunci când am cerut fonduri să ne doteze cu echipamente, pentru că au văzut că există buna intenţie şi din partea noastră”, a mai spus Flutur.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de